Instagram Story Save

dacă mergi înspre o mulțime de oameni și ei ca tine în pas lent și te uiți prin ei, niciodată în ochii lor, ai să vezi că nu vor mai știi să meargă deoarece parcurgem distanțe mentale imense desprinse din nevoia acută și constantă de scanare pentru autoprezervare.

Este întâlnirea profundă a omului cu om ceea ce dă naștere la păcat, dar sunt atunci cei ce trăiesc izolați cu adevărat sfinți ferindu-se nesfârșit de posibilitatea răului în prezența celuilalt? Nu este capacitatea de a alege conștient ceea ce știm ca bine indiferent de context, lucrul cu adevărat sfânt? Este atunci prezența omului pe lângă om inerent păcătoasă indiferent de rădăcina interacțiunii inițiale? Și atunci este acesta un răspuns negativ la întrebarea omul se naște bun asupra tuturor începuturilor? Este aceasta metafora lui Adam si Eva, realizarea și confruntarea că păcatul nu numai că se află în noi prin toate posibilițățile existenței, dar acesta ia cu adevărat naștere în întâlnirea oamenilor?

Privește înspre momentele când lumea îți spune un cântec de adormit, o poveste de groază, o glumă, un proverb și un epitaf, dacă alege să il scrie însă pe ultimul, e doar decizia lumii.

Și dacă mai trebuie să doară, să mai doară încă o singură dată. The human intervention brings at last questionings upon divinity, which all other species have accepted long before us.
;în toate lucrurile să crape timpul forma obiectelor iubite. în toate lucrurile se dezvăluie crăpătura, dar mai ales posibilitatea ca ea să crape. în toate e creația și în toate a fost deja totul ce ne întreabă inapoi ce știm defapt despre ouă (și găini) ca glumele desenelor animate de când eram mici.

Și voi disprețui pe toți cei ce aparțin domului,
Pe mine ce odată am aparținut lui, ce suprafață dificilă pe care să îți echilibrezi membrele, ce teren greu pe care să reînveți să mergi.
Nu mi-a plăcut înotul când am crescut deja și când aveam nevoie de el pentru că era mult prea solitar; îmi place disperarea din trackul celor de la ABBA pentru gimme gimme gimme, cred și că perioada în care Madonna a samplat piesa pentru hung up a fost perfectă ca reinterpretare - însă, acum cred că pot să le văd pe ambele în absoluta lor dreptate și validitate. Mă uit la bărbați imaginari direct în ochii lor.
(scenic)
Strada luminoasă este o stradă închisă.* Poate de mai mult timp decât știau cei deja ai zonei. Distribui zilnic fragmentat fiorul surd din piept ca să oftez prelung abia în sfârșit de zi lucrătoare în stație și să speriu restul de așteptări.
Siguranța centurii din transportul de marfă; mica scenă a lumii în fața macaralei care capătă hatâr falic ulterior învârte toate piesele pe deasupra și ne decide astfel cursul. dar ce frumoasă e izolată de rechinul imobilelor, așa dreaptă erectă ducând fiecare bucată exact la locul ei. Ai crede.
In Its spitting image când tu te uiți la altul să te vezi pe tine și când altul se uită la tine să se vadă pe el însuși - La 9 luni un bebeluș vede aproape la fel de bine ca un adult și un adult are nevoie de o viață de adult să vadă.
(scenic, dar nu teatral) vână t oare, vara

Pasăre pe vârf de bloc; ce-i faci tu pe astigmatiști și miopi să îl creadă pe bloc strâmb că ești colț subțire sculptat cu margine în sus. cei ce nu văd bine, cei ce nu recunosc nimic în alții de-o vreme;
Cu fiecare durere de stomac de la fiecare ce nu poate digera astfel nimic în viață, mai trece un martie.

When I sight i do it with purpose.
Doar nu învățasem încă exact cum. Mutam puțin prea repede privirea, când apropiam o țintă și-o dorință clară.

Mesajul joy, rereapariție (joker-moment-surpriză), mereu în preajmă
tu aștepti ușa,
si dă peste mine ușă.

Când mă detașam, eram cel mai puternic obiect, sigur-strict pentru mine.
Eu eram bărbatul cu trimiterea asigurată. Nici nu mai era nevoie să-i zici medicului de familie subiectul vizitei.
Cu florile artificiale în mână, vedeam numerele în ordine crescătoare din zona de case. în punct 0, ușa fost a ta stătea așa între deschisă. Eu, bărbatul acum declarat și-n acte, înseamn în calendar parcurgerea rutei tramvaiului 1 și aproape plânge la atingerea Pasajului Basarab și intrândului întunecat de la Panduri.
;să dezvolt și demonstrez eu mitul construcției de sine.
Pe etaj, înainte de ușa mea, chiar mă aștepta o ușă. Își schimbau vecinii ușa aparent, așă că au rezemat-o pe cea veche lângă a mea. Singurul ce mă mângâie azi-o ramură în drumul înapoi (a)casă. Se derulează ca o video
Clipă
Cei suprasensibili si bolnavi sunt luați mereu în cursa ierarhizării sociale de cei sensibili, căci ei și-au depășit condiția și au capacitate;dacă sentimentul de inadecvare e într-adevăr o formă aspră de supraviețuire cu scop ultim integrativ și comunitar atunci de ce e debilitant? Un om vulnerabil nu e un om primit. Ce era odată un fel de specificitate personală e acum doar dovada inadaptării, dar nu vreodată în ochii mei!

Celor curajoși eu mă închin
Celor cu zvâc, celor cu vână
Tata mereu mi-a zis de când a apărut mutatul în cuvinte, la București să ai zvâc, nu se uită nimeni la tine dacă n-ai;
Dar eu cred că poate cel mai curajos act acum, în lume, e să colapsezi. Febril, contagios, în lumea celor fără posibilitate de medical. --Secția 16 chiar dă în colț cu strada Bănișor?

Nu mi-a zis nimeni mai din timp, șoptit,  foarte încet, cât să n-aud clar, mai deloc, când vei cunoaște pe cineva ca tine, va fugi ca de dracu fix de tine.  , trebuie extrasă măseaua, alături de restul măselelor ce mai trimit impulsuri în nervi, mai ales la rece-cald.
Astăzi, o geacă cu mesaj pe spate, spațiat corect și lizibil leave no trace; camionetă 'displaying you' - când tramvaiul face curbură in c mic și "fericire cerească : glorie pământească" tu mergi cu gândul la
Chiar și atunci când te pregătesc, când iți spun, tu mergi cu gândul la!

Bărbați au trecut, ? Zicea ea des, cu cât mă simțeam mai rău cu atât mă urâțeam mai tare, mai pregnant refuzul celorlalți. Mai tare mă sfidam, făceam o voce, ( ). De Sfântul Valentin, exagerasem, nu știam nici ce să cer sau cui, mergeau pe celelalte uși de intrare/ieșire ale tramvaiului, eu n-aveam cărei ușă să îi cer încredere. Poate îmi demonstram mie ceva, uite !eu! cât de puțin depind de cel din gaura cheii acum, așa de puțin că mă gândesc zilnic la ei care fac dubluri de chei.
Îmi pare mereu rău pentru balsamul de buze, când îl scot din buzunar, (...) cred că și lui îi pare rău. Sa nu zici mai departe, de ceva timp aleg cu grijă sub haine corsetul modelator; e pentru mine; 
îți porți destul și cum trebuie gândurile așa că ele ajung de unde ai și pornit.
Sunt agresivă în oraș, în fiecare zi mă cert cu cineva în metrou și cineva cu mine. Nu (mă) (mai) apăr, eu țip la locul său acest tipar , dau întâietate fricii imense -ea acum ori niciodată iese la iveală in forma ascunsă rugată de ani de zile, furie să mă duci tu în cale
Te-aș încăleca/un căpăstru mie, uiți că să nu ai dorințe în acest punct în tine cam te indreaptă în lipsă mare și de orice voință. Îmi place când închid o lumânare pastilă,gardurile de aliaj slab și ieftin se fac buze
pentru cei afectuoși

Cine poate spune că stâlpii de electricitate nu aduc vie imaginea învierii
Cine poate șopti că subteranul nu e împărăția ridicată speranței
Dacă stai îndeajuns de aproape de ușile închise ale metroului, pentru a-ți evita reflecția din geamuri, vei simți șuierul trecerii aproape ca puful spontan și rar cerut al oftalmologului

În infinitul număr de dorințe născute într-un metrou ce sunt uitate și reiterate mai apoi în următoarea dimineață sau următorul moment al zilei (în funcție de tură) ai voie și tu la dorința ta: să exist,să am eu voie -de la mine voie, trebuie să, va fi necesar și n-ai de ales decât să îți faci loc; ceea ce ar fi putut fi, nu este.

Iarna se face urmă - urmă unui val pe podeaua apăsată udă vizibilă celui  ce circulă cu capul plecat în transportul în comun. Las mașinăria timpului să ia ce vrea din mine, este neclar ce aduce acțiunea ce o precede pe cea din urmă;
Ultima oră din tură și ultima oră activă din zi aduc la comun sunetul prelung aproape gol așcuțit al șoselei.
Părul așa- motiv al trecerii de timp (mereu imparțial în felul în care ia parte la asta, dar nu și apolitic) vrut sau nevoit, nu se va ține cont de aspectele personale. Și totuși, al meu pare că nu crește, recunosc cu vinovăție că am mai rugat pe Cineva să-l mai și tundă.
Nu mai sunt creștin din clasa a 6-a.
Mă uit brusc, senin și curios și pătrund uneori în ochii vatmanilor și conducătorilor Metrorex; că sar și eu în ochii lor. Că așa am înțeles că ar trebui să arăt. Port conversații cu plăcuțele de înmatriculare ale mașinilor din trafic și plimbări, dacă ești atent îti zic și ce vrei să auzi, mai mult decât ai crede; ce poți să-i ceri celui ce privește în oglinzi pentru a-i vedea pe ceilalți?

Cine poate spune că stâlpii de electricitate nu aduc vie imaginea învierii
Cine poate șopti că subteranul nu e împărăția ridicată speranței
Dacă stai îndeajuns de aproape de ușile închise ale metroului, pentru a-ți evita reflecția din geamuri, vei simți șuierul trecerii aproape ca puful spontan și rar cerut al oftalmologului

În infinitul număr de dorințe născute într-un metrou ce sunt uitate și reiterate mai apoi în următoarea dimineață sau următorul moment al zilei (în funcție de tură) ai voie și tu la dorința ta: să exist,să am eu voie -de la mine voie, trebuie să, va fi necesar și n-ai de ales decât să îți faci loc; ceea ce ar fi putut fi, nu este.

Iarna se face urmă - urmă unui val pe podeaua apăsată udă vizibilă celui  ce circulă cu capul plecat în transportul în comun. Las mașinăria timpului să ia ce vrea din mine, este neclar ce aduce acțiunea ce o precede pe cea din urmă;
Ultima oră din tură și ultima oră activă din zi aduc la comun sunetul prelung aproape gol așcuțit al șoselei.
Părul așa- motiv al trecerii de timp (mereu imparțial în felul în care ia parte la asta, dar nu și apolitic) vrut sau nevoit, nu se va ține cont de aspectele personale. Și totuși, al meu pare că nu crește, recunosc cu vinovăție că am mai rugat pe Cineva să-l mai și tundă.
Nu mai sunt creștin din clasa a 6-a.
Mă uit brusc, senin și curios și pătrund uneori în ochii vatmanilor și conducătorilor Metrorex; că sar și eu în ochii lor. Că așa am înțeles că ar trebui să arăt. Port conversații cu plăcuțele de înmatriculare ale mașinilor din trafic și plimbări, dacă ești atent îti zic și ce vrei să auzi, mai mult decât ai crede; ce poți să-i ceri celui ce privește în oglinzi pentru a-i vedea pe ceilalți?

Cine poate spune că stâlpii de electricitate nu aduc vie imaginea învierii
Cine poate șopti că subteranul nu e împărăția ridicată speranței
Dacă stai îndeajuns de aproape de ușile închise ale metroului, pentru a-ți evita reflecția din geamuri, vei simți șuierul trecerii aproape ca puful spontan și rar cerut al oftalmologului

În infinitul număr de dorințe născute într-un metrou ce sunt uitate și reiterate mai apoi în următoarea dimineață sau următorul moment al zilei (în funcție de tură) ai voie și tu la dorința ta: să exist,să am eu voie -de la mine voie, trebuie să, va fi necesar și n-ai de ales decât să îți faci loc; ceea ce ar fi putut fi, nu este.

Iarna se face urmă - urmă unui val pe podeaua apăsată udă vizibilă celui  ce circulă cu capul plecat în transportul în comun. Las mașinăria timpului să ia ce vrea din mine, este neclar ce aduce acțiunea ce o precede pe cea din urmă;
Ultima oră din tură și ultima oră activă din zi aduc la comun sunetul prelung aproape gol așcuțit al șoselei.
Părul așa- motiv al trecerii de timp (mereu imparțial în felul în care ia parte la asta, dar nu și apolitic) vrut sau nevoit, nu se va ține cont de aspectele personale. Și totuși, al meu pare că nu crește, recunosc cu vinovăție că am mai rugat pe Cineva să-l mai și tundă.
Nu mai sunt creștin din clasa a 6-a.
Mă uit brusc, senin și curios și pătrund uneori în ochii vatmanilor și conducătorilor Metrorex; că sar și eu în ochii lor. Că așa am înțeles că ar trebui să arăt. Port conversații cu plăcuțele de înmatriculare ale mașinilor din trafic și plimbări, dacă ești atent îti zic și ce vrei să auzi, mai mult decât ai crede; ce poți să-i ceri celui ce privește în oglinzi pentru a-i vedea pe ceilalți?

Îmi închid butonul de la buzunar apăsându-l încet pe coaste cu presiune ușoară
In between my scapula it hurts
Forța fizică a omului ne?bun niciodată nu se compară

Când trebuia să ajung am luat 97-le în direcția greșită ca să iau și 381 în direcția dinnou opusă mie ca să cobor la Tineretului spre Eroi să alerg obosit în primul tramvai ca să realizez târziu că e singurul tramvai greșit ce nu duce unde ar fi trebuit să fiu
Toate autobuzele, tramvaiele, firobuzele, metrourile
Toate
Fiecare mijloc greșit
Ți-o iau înainte, ce șiret.
M-a bucurat povestea unor doi zicând mai departe motivul constucției incompatibile cu scăderea impulsurilor suicidare ale stației de metrou PIAȚA ROMANĂ

Geometria bretonului sunt ziduri de castel pe blocul de 10 etaje de la intrarea în pasajul pietonal 1 la Obor
Când îmi sărut planta dimineața, eu cred că ea vede
Când salut un porumbel, eu cred că el mă aude
Și așa stau toate în loc,
Ca să înțeleg ce e întâmplarea din mijlocul fricțiunii, ce se aude defapt când crapă oul.
Înainte să plece, am visat
Înainte să dea iama în vânăt, am visat-o.

Tot ce puteam să mă gândesc la 3 dimineața în control era
Că pentru nimeni nu s-a oprit și nu a stat în loc; ce-i de făcut din acest moment când ești prea bătrână să fii așa oropsit cum explic că în mine nu a crescut copilul de 12 ani ba chiar s-a întors cu forța unui adult printre scuipatul cuvintelor îmi aduc aminte că purtam aparat dentar mobil în primară și era și mai greu să-mi fac prieteni când îi scuipam nevoit.
Pentru nimeni nu a stat în loc. Zilnic mă rog să fiu fată-pană
o forță primară și eternă, întreb, zi de zi, cine (mă) cară bolovanul ce trebuie doborât înapoi
Pare zilnic că trag spre pământ. Și vreau să îngrop copilul. Doar că știi?la ce nu te gândești
Că e viu și nu neapărat moartea lui te va maturiza
La unele geamuri vechi mai stau încă bare metalice ce aduc a un soare.

REFER!
mulțumesc @vladmaterial pentru zicala geometriei bretonului din vară de când m-am tuns și recomand și voua să mergeți să mai luăm din greutatea atașamentelor firelor de păr dar nu din eliberarea totală a lor căci le vom conține mereu și doar astfel le transmutăm

Un autobuz ce trece de atâtea ori prin fața-mi asemănare în numele ce îl porți
Încă nu au pus un afiș la loc de când era reclama cu numele tău
Si astăzi chiar când scriam de nume
A trecut o mașină cu numărul de înmatriculare cu început de numele tău
Crazy speaks in mother tongue within
May i loom at people without seeing others
75 de zile de când nu am mai văzut marea
Sub nicio altă formă, am lăsat pată de balsam de buze cu tentă roșie pe o banană
Un paianjen în stradă nu-și găsește echilibrul, cănd o să-ți vină sufletul la cap
E destul de comic să te uiți în reflecție în baston de umbrelă prin trecerea stației de metrou
Iar bâzdăonii din colțul ochilor
True at heart-unbearable
Nu-mi place cum se mișcă încet totul din jur și nu-mi place câte ore am câmpul vizual întunecat
În alte sfere, am tot exersat distanța, obișnuirea cu ea, aș vrea să nu fie ea, e de o neutralitate sinceră, procentul e mereu cam un 50%, 50%, toată lumea pleacă, cei ce rămân, îmi e greu să îi mai disting
Mi-a părut rău
ce am zis la telefon, deși ,când nu eram departe, doar asta simțeam
Către tata, scurt, plângând, sughițând
"când o să vă duceți voi, o să mă duc și eu"
Mi-a părut rău
Îmi pare rău
Chiar dacă eu cred
In ce crezi,   ?
Că de oriunde am venit, ar trebui să mă întoarcă înapoi, ăsta nu e fel de a fi om,

Ce înseamnă lacrimile fiecărei zile, pentru mine ele nu aparțin crocodilului, nu pot demonstra
Metroul protejează, alte mijloace de transport mă punea(u)m! în pericol mai des
Sunt fotografii pe care le ud în fiecare zi să mai crească încă oricât de mult știu că ele cel puțin acum nu pot fi mai mult decât un obiect necrescător din fire.

Când nu pot să decid între vocea de copil râzgâiat și îngroșarea forțată și ritmată
Sunt un adult perfect prezentabil
Trebuie să nu uităm că în aceste singurătăți particulare există de altfel și singurătăți particulare specifice.
Decizia e a ta.
Nu trebuie să o iei.
Dacă stai îndeajuns de puțin timp în gară sau dacă ești eu îndeajuns timp în gară
ai să observi că oamenii îți vor sări des în cale
O să se enerveze de prezența ta
Oricât de la colț te pui
Să nu deranjezi, să fie destul loc să treacă
Să știi că vei vedea că indiferent cât spațiu e în jurul tău
Vor trece prin tine.
Și dacă stai îndeajuns de lung timp încetinit, ai să vezi că fenomenul se răspândește atât cât te cuprinde pe tine și indivizii ca tine.
M-a întrebat un om de linia trenului său
Așa că atunci când mă uitam pentru a mea, mă uitam și pentru a sa.

;M-am rugat adesea să nu devin eu bampirul, dar ce ne leagă, ce ne adună, ce ne împreunează? Nu știam să zic nimănui de ce în public plângeam dintr-odată, acasă tocmai mă comportam normal. Am mai scris de inele; inelul oglindă îl port să-mi amintesc că paranoia ușoară vine mai degrabă de la mine. sunt și oamenii răi? dar și eu, josnic.

Vorbeam cu drag om la telefon când în fața mea stau florile ce ofilesc cumpărate cu o săptămână înainte
Ce anume de mi-a luat atâta să văd că pe folia buchetului pe care l-am luat de la doamna dragă ce vinde pe strada mea scria clar și cu atâta siguranță pusă la îndoială doar de mine si puțin de alegerea italicului - 𝓓𝓲𝓼𝓽𝓪𝓷𝓽 𝓶𝓮𝓶𝓸𝓻𝓲𝓮𝓼

Îmi amintesc când pereții stației de metrou Tineretului încă aveau faianța galbenă
Și ziua în care o dădeau jos
Și când mă întrebam dacă o vor pune curând cât de curând la loc
când ies de la muncă, noaptea, și nu e nimeni pe scara rulantă
Pare că merg spre cer.
Am făcut o oră jumătate până la circ, mereu uit de ruta scurtă, cum am uitat adesea un detaliu important
Ți-am adresat de cel puțin 3 ori aceeași întrebare și ai răspuns mereu
Da, toată lumea uită acest detaliu
E o poză cu tine în spatele oglinzii ca atunci când mă dezbrac să
Mă mai vezi
să iți mai aduci aminte
Fiindcă eu nu am știut deloc să
Îmi amintesc
Să nu te mai intreb
Am vorbit mereu prea repede
Căci te vedeam prea rar
Așa cum și pe ei îi vedeam din ce în ce mai rar
Te-ai mințit într-o presupusă integrare, nu ți-ai explicat niciodată de ce iei metroul din colțuri specifice de fiecare dată de ce zic lucruri ce tu le crezi sub mustață sunt în fața ta chiar și atunci când nu ai vrea să crezi. E în regulă că ești proastă, nu te-am judecat anii ăștia pentru asta.

La grădiniță, îmi făcusem o singură prietenă după mult timp. Ce părea pentru un copil de grădiniță mult timp și că se rugá tata să-mi fac o prietenă. "Plângi prea mult. Nu pot fi prietenă cu tine pentru că tot plângi." am început să plâng.
În ultimul an, mă înțelegeam doar cu David. Plângea mai mult decât mine. Când era prânzul, ne uitam la nori împreună și ne imaginam îngeri uitându-se peste noi.
De câte ori nu m-am întrebat unde e David acum.
De și mai multe ori nu am vrut să mă întreb unde sunt eu acum.

Și golumbii se comportau diferit
Era 8 dimineața - gara de nord
Stiu că vine sfârșit de septembrie
Mereu am simțit ceva transformativ la București
Dacă e să simt un suflet al orașului știu că el nu stă niciodată neschimbat, chiar capitalele au un flux sanguiv accelerat
Dar nu mă gândeam acum 4 ani la sensul lui transformativ negativ
Aici mor foarte multe. Și încă bâjbâi să-mi dau seama dacă e bine că mor nelalocul lor, nelatimpul lor, grăbite de nervi, de ceva ce-ți izbește creierii de pereți - asta e viața cea de cei-zic reală (????) Un copil află prea devreme că Moș Crăciun e o fantezie. Se dezbate că mai bine nu ar fi știut deloc de fantezie. Eu cred că e ce faci cu fantezia mai mult decât faptul că ea există independent de dorința altora de a nu mai exista.
O situație febrilă, pare că am fost fenomenul leit izbitor perfect
București - oraș martir
București - cei ce îngăduim să ne supunem la picioarele lui pentru un cost sau altul nu avem decât să trecem prin procesul de martirizare
Și numai cei ce și-au făcut loc știu ce vine mai departe
Am dozat vinovăția îndreptată către mine
Că ai plecat
Că ai zis adevărul cel drept
Acum s-o simtă și orașul
Acum s-o simtă și oamenii lui
Acum s-o simtă și incapacitatea mea de a-mi schimba felurile și viața însăși
Fac o întoarcere bruscă de cap tot mai des când mă surprind la a spera activ că te întorci
Și totuși știu că decizia ta mă înalță
La petrecerea prietenei mele, drumurile noastre toate pe fundal și eu ca orice capsoman la țigară, îmi venea dinnou și dinnou să plâng puțin
Unchiul meu mereu făcea referire ..oamenii timizi au mult de pierdut
Dar cu oamenii ca mine ce faci
Ei pierd mereu
Orice ar fi
Am zis ei. Mi-aș dori să nu fie adevărat.

REFER
*** fragmentul scanat e din Cartea Tibetană a Vieții și Morții

Acest ceas merge
deși am așezat inițial ceasul inel invers pe deget
acest ceas acum merge în direcția citibilă

de mine

Slavă Ție celui care sunt tot Eu
Slavă Lumii celei care sunt tot Eu
și când va fi să plec
să nu trebuiască să mă intreb de ce
Nicidecum ce a(m) lăsat (să) (în)semn
Cuvântul simt aș vrea să-mi spună mai mult
Niciodată la fel de mult ca acțiunea

au pornit stropitorile de miez de noapte, mașinile vin din contrasens, îmi mângâi părul așa cum l-ai mângaiat și tu încerc să-mi amintesc cadența în parcarea plină luminată clară înspre Văcărești
All the colors known and shown to humankind will lead you through survival
În necunoștiintă de cauză, îngropat adânc sub pământ, e dificil de vorbit fiindcă niciodată nu ajung cu totul înapoi la suprafață, când mă bâlbâi, printre scuipatul copilului cu aparat mobil dentar, iese pământul. Azi am ieșit de la detartraj

i can feel some pains of the world;

E un geam ce pompează sânge fiindcă nu este cu totul plat și nu e sticlă ce e reflectată așa; așa că vei avea impresia unei inimi în continuă batere când te vei depărta încet; Ștefan cel Mare preface încet în Obor;

Era important pentru mine să nu mă văd în oglinzile mari rutiere stradale.
A pune în cuvinte nu va fi niciodată ușor;
Există un ritm asemenea-ți ce îl vei recunoaște când va fi venit momentul. Blessed they be for they will speak truth out of love when they go și când mă gândesc la obrajii lor o să surîd
They watch over (cât sunt aici)

Ne tragem de timp și șireturi ți-aș trage una oricând oriunde clocotèsc timpi ce nu respectă niciun ritm știam că tragem de timp de mult timp deja cu toții la mai mulți cumva și e în regulă că sunt de acord să tot facem asta până nu mai e timp ce ți-aș trage una și ție și lui și mie și nouă, dar mai ales mie, dar mai într-un alt sens

într-un sac mic de organza țin 2 lucruri aproape și dacă trasezi o linie invizibilă ție o să vezi că nu e departe de organele mele interne în geanta murdară de pe brațul
meu ea nu pică, e destul de lată

Când eram mică-mi ziceau doctorițele de familie  că m-ar mâncá! Tot așa și eu dar de la interior spre afară
☆ rămân muște să se mai uite în ochii noștrii ai tuturxr puși proscriși de aceea mă abțin (și cei enervanți și celibați visează macăr la o găină și un geam la stradă și un concubinaj semi funcțional)

aveam propriul meu spectacol dar rămâneam fără spectatori nu compromiți și n-ai oportunități nici vizitatori eram copil si porecla mea era numele meu în alăturare cu adjectivul proastă

Pe ce se aude vocea-mi cumva stric

Ne tragem de timp și șireturi ți-aș trage una oricând oriunde clocotèsc timpi ce nu respectă niciun ritm știam că tragem de timp de mult timp deja cu toții la mai mulți cumva și e în regulă că sunt de acord să tot facem asta până nu mai e timp ce ți-aș trage una și ție și lui și mie și nouă, dar mai ales mie, dar mai într-un alt sens

într-un sac mic de organza țin 2 lucruri aproape și dacă trasezi o linie invizibilă ție o să vezi că nu e departe de organele mele interne în geanta murdară de pe brațul
meu ea nu pică, e destul de lată

Când eram mică-mi ziceau doctorițele de familie  că m-ar mâncá! Tot așa și eu dar de la interior spre afară
☆ rămân muște să se mai uite în ochii noștrii ai tuturxr puși proscriși de aceea mă abțin (și cei enervanți și celibați visează macăr la o găină și un geam la stradă și un concubinaj semi funcțional)

aveam propriul meu spectacol dar rămâneam fără spectatori nu compromiți și n-ai oportunități nici vizitatori eram copil si porecla mea era numele meu în alăturare cu adjectivul proastă

Pe ce se aude vocea-mi cumva stric